Alergăm rapid spre un soi de țel sau un vis, ori o linie de finish mereu evazivă. Sub pretextul căutării fericirii (și al întrebărilor „unde te vezi pest cinci ani?”), ne imaginăm o versiune diferită a noastră existând undeva în viitorul îndepărtat – de multe ori mai bogată, mai calmă, stabilă și înțeleaptă.
Așa că, ne petrecem foarte puțin timp apreciind unde suntem astăzi. Fiind atât de concentrați pe „cum ar trebui”, nu suntem în stare să vedem cum sunt deja lucrurile.
Din păcate, acest stil afectează modul în care abordăm aproape tot ce există în viața noastră: în loc să fim recunoscători pentru ce avem deja, ne obosim cu dorințe, năzuințe pentru ceea ce nu avem; iar în loc să privim frumusețea prieteniilor și a relațiilor din jurul nostru, vedem versiuni inferioare create doar în mintea noastră.
Dacă ne oferim puțină încredere privind cât de departe am ajuns deja, avem tendința de a nu oferi și celorlalți aceeași apreciere pentru eforturile depuse de ei în propriile vieți. Când suntem nerăbdători cu noi înșine, cum putem fi răbdători cu ceilalți? Așadar, atât timp cât ne vom judeca aspru când ne uităm în oglindă, la fel vom proceda și cu cei de lângă noi.
Propun să luăm o pauză și să privim cu alți ochi lumea, chiar dacă doar pentru câteva minute.
Evoluăm, suntem într-o continuă schimbare. Creștem, învățăm și explorăm. Și niciodată nu ne vom opri.
Respiră. Fă un pas înapoi și uită-te la lucrurile mărunte care par să dispară când privești viața în ansamblu.
Ia o pauză.